Culele din Dolj, salvate cu fonduri europene

Culele din Dolj, salvate cu fonduri europene
Culele din Dolj, salvate cu fonduri europene
Publicat: 16/09/2023, 15:17
Actualizat: 16/09/2023, 16:04

Un milion de euro a fost investit în ultimele cule din judetul Dolj. Au fost deja vizitate de turisti. Culele au fost boierești, construite ca niște mici cetăţi. Rolul lor era de a apăra familiile înstărite ale boierilor de tâlharii turci care treceau Dunărea pentru expediții de jaf în Țara Românească.

Cele două cule sunt monumente istorice de interes național si vor fi incluse în patrimoniul UNESCO, alături de alte cule din Oltenia.

Ultimele cule din Dolj

Cele două monumente de importanță națională, Cula Izvoranu-Geblescu, din comuna Brabova, și Cula Cernăteștilor, din comuna Cernătești, au fost inaugurate, aseară.  Lucrările de restaurare și consolidare ale celor două edificii, reprezentative pentru zona Olteniei, au fost executate în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, adică cu un milion de euro. Vorbim de clădiri cu ziduri solide și cu ascunzătoare, acolo unde boierii se retrăgeau când turcii în invadau.

Două monumente de importanță națională, Cula Izvoranu – Geblescu, din comuna Brabova, și Cula Cernăteștilor, din comuna Cernătești, au fost inaugurate, vineri după-amiază, în urma unui proces complex de refacere, imobilele fiind complet dotate și echipate cu tehnologii moderne pentru a ilustra cât mai fidel aspecte ale epocii căreia îi aparțin.

Singurele două cule din Dolj, care au mai putut fi salvate de la degradare, ar putea intra în patrimoniul UNESCO după ce au fost reabilitate de Consiliul Județean Dolj. Este inițiativa pe care am anunțat-o astăzi, în cadrul evenimentului de inaugurare a celor două monumente istorice, inițiativă pentru care avem deja sprijin din partea Ministerului Afacerilor Externe și a unor înalți diplomați.

Le mulțumesc tuturor celor care ne-au susținut în demersul nostru de a recupera patrimoniul cultural și istoric al județului, de la cei care au scris proiectul pentru a accesa fondurile europene necesare, până la cei care au pus conceptul nostru în practică și la cei care au fost astăzi prezenți la spectacolul inaugural.

Angajamentul Consiliul Județean Dolj este acela de a pune în valoare istoria și valorile acestui județ, de a ne așeza pe harta țării cu obiective reprezentative și de a ne impune în rândul celor care folosesc fondurile europene pentru revitalizarea satului românesc.

Vă așteptăm să descoperiți farmecul vremurilor de odinioară și poveștile neștiute ale construcțiilor fortificate din Brabova și Cernătești! Ne vedem la cule!”, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

Proiectul de restaurare și consolidare a culelor Izvoranu-Geblescu și Cernăteștilor a fost implementat prin două proiecte finanțate prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, având o valoare cumulată de  aproximativ un milion de euro, fondurile fiind accesate de Consiliul Județean Dolj, în parteneriat cu Primăria Brabova și Primăria Cernătești.

Răspândite cu precădere în Oltenia și în Muntenia, culele reprezintă un anumit tip de locuință fortificată, având un rol de apărare și de veghe, dar și de locuire permanentă. Caracteristic acestor tipuri de construcție sunt zidurile foarte groase, scări interioare care fac legătura dintre niveluri, uși întărite, guri de tragere, ascunzători.

Până la sfârșitul acestui an culele pot fi vizitate gratuit, după care se va percepe o taxă.

Elena Ailuţoaei
Jurnalist de eveniment și investigatii, generatia presei anilor 2000. Licențiată în Comunicare Socială și Relații Publice la SNSPA, a devenit cunoscută mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Care a fost cauza morții lui Silviu Prigoană. Ce au descoperit medicii legiști
Gabriela Lucuțar, detalii de ultimă oră despre înmormântarea lui Silviu Prigoană: 'Mi-a lăsat o listă...
FOTO. Andreeea Bălan, apariție spectaculoasă la Protevelion 2025. Rochia a lăsat la vedere mult
Corpul unui bărbat dat dispărut a fost găsit trei zile mai târziu într-un aparat de...
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu...
Scandal acasă la Silviu Prigoană, după anunţul morţii acestuia. Adriana Bahmuţeanu a chemat poliția pentru că nu...
Șef militar NATO: „Sunt absolut sigur că dacă rușii nu ar fi avut arme nucleare,...
Silviu Prigoană a slăbit 40 de kilograme în 8 luni. Ce regim a ținut fostul...
Vin ninsorile și în București! Când ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Lanţul de erori care a dus la moartea tragică a lui Andrei. A fost consultat...
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
România ar putea adera complet la spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025. Cum va...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Care sunt cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa de vizitat în 2024? În...
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Românii, obligați să prezinte buletinul. Cine nu îl are, NU ia banii. Statul supraveghează tot
Vremea marilor schimbări pentru aceste zodii. Se mută în casă nouă
Cum au reacționat copiii minori ai lui Silviu Prigoană când au aflat că tata a...
Cine este Mihaela Prigoană, văduva lui Silviu Prigoană. Omul de afaceri s-a căsătorit cu frumoasa...
Cum l-a visat Adriana Bahmuțeanu pe Silviu Prigoană: “Iartă-mă, dacă ți-am greșit! A fost ca...
Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au arătat cămara cu provizii de iarnă. Polemică aprinsă în...
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și...
Un studiu arată că, atunci când suntem obosiți, devenim și mai agresivi